Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
9/11. 19 ani de la cel mai sângeros atac terorist: Prăbușirea turnurilor gemene
WhatsApp
Au trecut 19 ani de la atacul terorist din 11 septembrie 2001, în care aproape 3.000 de oameni au fost uciși după ce avioane comerciale au intrat în plin în cele două turnuri gemene World Trade Center din New York, Pentagon și un câmp lângă Shanksville, Pennsylvania. 

Atacurile din 11 septembrie au zguduit Statele Unite și întreaga lume și au avut un impact uriaș la nivel global, fiind unele dntre dintre cele mai îngrozitoare atacuri făcute vreodată de grupul terorist al-Qaeda.

Un judecător federal a solicitat depoziţii din partea a 24 de actuali şi foşti oficiali saudiţi, la 19 ani de la atacurile din 11 septembrie. Ordinul a fost imediat salutat de familiile victimelor.

În ajunul comemorării atacurilor din 11 septembrie din SUA, un judecător federal a solicitat guvernării saudite să pună la dispoziţie, pentru depoziţii, până la 24 de actuali şi foşti oficiali pentru a fi audiaţi în legătură cu posibilele lor cunoştinţe despre evenimentele care au condus la atacurile care au ucis aproape 3.000 de americani. Printre aceşti oficiali se numără prinţul Bandar, fostul ambasador în Statele Unite, şi şeful acestuia de cabinet.

Imaginile care au amuțit mapamondul

 

Ordinul a fost imediat salutat de familiile victimelor din 11 septembrie ca o etapă importantă în efortul lor de ani de zile pentru a demonstra că unii oficiali saudiţi au fost fie complici la atacuri, fie au conştientizat sprijinul regatului pentru unii dintre atacatori în lunile anterioare deturnării celor patru avioane americane. Trei dintre acestea au fost prăbuşite în Turnurile Gemene ale World Trade Center din New York şi în sediul Pentagonului.

Un al patrulea avion, a cărui presupusă ţintă era Capitoliul SUA, a cărui comandă a fost preluată de pasageri, s-a prăbuşit în Shanksville, Pennsylvania, unde preşedintele Trump şi eventual Joe Biden sunt aşteptaţi vineri la ceremoniile comemorative.

„Aceasta este cea mai semnificativă hotărâre pe care am avut-o până acum în acest proces”, a spus Brett Eagleson, al cărui tată a fost ucis în atacurile asupra World Trade Towers, despre hotărârea judecătorului magistrat federal Sarah Netburn din New York.

Ecouri tardive

 

Efectul hotărârii depinde însă de disponibilitatea guvernării saudite de a-şi pune cetăţenii la dispoziţie pentru mărturie, mai ales că include câteva personalităţi de rang înalt care nu mai deţin funcţii oficiale şi, prin urmare, nu pot fi obligaţi să depună mărturie. Dar orice sfidare deschisă a hotărârii judecătoreşti a saudiţilor sau rezistenţa din partea lor ar putea exacerba şi mai mult o relaţie care a fost deja tensionată de asasinarea saudită din 2018 a jurnalistului Washington Post, Jamal Khashoggi - un act pe care CIA a concluzionat că a fost probabil comandat de conducătorul de facto al ţării, prinţul moştenitor Mohammed bin Salman.

Un semn de întrebare este legat de Bandar, un membru al familiei regale saudite care de ani de zile a menţinut o relaţie strânsă cu înalţi oficiali ai guvernului SUA (câştigându-i porecla de „Bandar Bush” din cauza legăturilor sale cu familia Bush) şi a cărei fiică, prinţesa Reema bint Bandar, este actualul ambasador saudit la Washington. „Dacă alege să intre într-o instanţă din SUA, ar fi bine să crezi că va avea consecinţe politice", a spus Eagleson.

Un avocat al saudiţilor nu a răspuns la solicitarea de a face comentarii în legătură cu audierea lui Bandar despre atacuri. Dar în timpul mandatului său la Washington, din 1983 până în 2005, Bandar a supravegheat un personal extins al ambasadei, inclusiv pe cei cu responsabilităţi pentru afaceri islamice, care au fost identificaţi în documentele FBI, recent apărute, ca suspecţi care ar fi putut ajuta la asigurarea sprijinului pentru deturnătorii avioanelor americane.

Legături cu Arabia Saudită

 

Problema unei posibile implicări în atacurile din 11 septembrie a oficialilor saudiţi a fost subiectul unei dezbateri intense de ani de zile, împărţind oficialii din cadrul FBI-ului şi al comunităţii de informaţii americane. Saudiţii au negat în mod constant orice legătură cu deturnătorii avioanelor din 11 septembrie, spunând New York Times şi ProPublica în ianuarie: „Arabia Saudită este şi a fost întotdeauna un aliat apropiat şi critic al SUA în lupta împotriva terorismului”.

Dar avocaţii familiilor victimelor din 11 septembrie au desfăşurat o investigaţie minuţioasă conform căreia doi dintre deturnatori, Khalid al-Mihdhar şi Nawaf al-Hazmi, ar fi primit sprijin financiar şi de altă natură de la persoane asociate cu Arabia Saudită, arată Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel