Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Organizațiile civice cer revocarea lui Tudorel Toader din funcția de rector al Universității ”Alexandru Ioan Cuza”
WhatsApp
25 de ONG-uri și organizații civice cer Senatului Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași să îl revoce pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, din funcția de rector al universității.  
Toader

Motivul pe care îl invocă aceste ONG-uri este că Tudorel Toader ar fi încălcat normele de etică și ar fi afectat imaginea universității, potrivit g4media.

Solicitarea se întemeiază, printre altele, pe articolul 50, alineatul 4 din Carta Universitară.

” Rectorul poate fi suspendat (…) pentru încălcarea normelor de etică academică sau pentru afectarea imaginii universității. (...) Ajuns din funcția de Rector al Universității „Al. I. Cuza” Iași în scaunul de ministru al justiției, dl Tudorel Toader, în tandem cu un Parlament dominat de o coaliție interesată exclusiv de masacrarea justiției, a început un adevărat asediu la temelia statului de drept, în pofida și cu sfidarea tuturor semnalelor venite din partea instituțiilor europene și a societății civile românești.

Pe lângă activitatea sa catastrofală în cadrul Executivului în ceea ce privește legile justiției, nici în materie de activitate academică dl Tudorel Toader nu se prezintă foarte bine.

Este deja de notorietate cazul vicepreședintelui CSM, Codruț Olaru, care și-ar fi plagiat în totalitate teza de doctorat, coordonată de Tudorel Toader. Suspiciunile de plagiat sunt cu atât mai justificate cu cât secretariatul facultății refuză de mult timp să supună lucrarea de doctorat softului anti-plagiat și să dea publicității rezultatele.

Mai multe detalii despre această scrisoare publică găsiți la următorul link – https://goo.gl/d5Q8K3

Prin urmare, grupul civic Reset, alături de celelalte grupuri civice semnatare, vă solicită revocarea prof. univ. dr. Toader Tudorel din funcția de rector al Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

După cele mai recente „fapte de arme” ale dlui Toader, simpla asociere a numelui său cu această instituție reprezintă un stigmat și o sfidare la adresa întregului corp profesoral și a noțiunii de verticalitate, integritate și … normalitate!

Grupuri civice semnatare :

#activAG Pitesti
Acțiunea Civică Galați
Asociația Aradul Civic
Canada Save Rosia
Corupția Ucide
Diaspora Milano
Diaspora Franța solidară cu România
Geeks for Democracy
Grupul civic #Insistăm
Grupul Civic Madrid
Grup civic CETATEAN IMPLICAT
Inițiativa România
One Vision : Rezist
#RESET
#Rezistența
Rezist Berlin
Rezist Budapesta
Rezist Dublin
Rezist Galați
Rezist Lyon
Rezist WMW
Rezist Milano
Ștafeta Steagului Uniunii Europene
#Văvedem din București
VeDem Just – Voci pentru Democraţie şi Justiţie

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel