Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
13 lideri PSD, apel urgent către Liviu Dragnea
WhatsApp
Liderii PSD din Transilvania fac un apel urgent pentru convocarea Comitetului Executiv al PSD.  

Liderii PSD din centrul țării s-au reunit într-o ședință în cadrul căreia toți au căzut de acord că trebuie convocat CEx-ul PSD pentru tranșarea conflictului izbuncit în acest moment. 

Am avut în această după amiază o întâlnire cu colegii din PSD din Transilvania. Am discutat câteva ore, fiecare cu argumentele sale, despre direcţia în care trebuie să se îndrepte pe termen scurt şi mediu Partidul Social Democrat. M-am bucurat enorm să văd că părerile coincid în cele mai multe privinţe şi am stabilit că începând de astăzi vom vorbi între noi, membrii PSD din Transilvania, mult mai des şi vom avea poziţii unitare atunci când se va vorbi despre viitorul nostru", a scris sâmbătă, pe Facebook, Gabriel Zetea, vicepreşedinte PSD şi preşedinte PSD Maramureş.

Susținem Guvernul 

„Susţinem fără rezerve Guvernul PSD-ALDE şi aplicarea în continuare a Programului de Guvernare. Toate atacurile şi disensiunile publice între membrii PSD cu funcţii de conducere de la Bucureşti trebuie să înceteze rapid pentru a ne concentra pe rezultatele guvernării şi pentru a ne putea ţine de cuvântul dat românilor în 2016. Cerem preşedintelui Liviu Dragnea convocarea în cel mai scurt timp posibil a unei şedinţe (sau a câte şedinţe este nevoie) a Comitetului Executiv Naţional pentru a clarifica eventualele nemulţumiri a unor colegi. PSD este un partid democratic unde fiecare are dreptul să îşi exprime liber punctul de vedere dar ne dorim să auzim nemulţumirile în cadrul şedinţelor statutare ale partidului şi nu în mass media", a adăugat Zetea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel