Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
10% din muncitorii din UE sunt sub pragul sărăciei: În Luxemburg pragul este 2.000 de euro. În România - sub 200 de euro
WhatsApp
Fenomenul ‘working poor’ a crescut constant din 2008 în aproape toate țările europene. 9,5% dintre lucrători riscau sărăcia. Cel mai eficient instrument de combatere a fenomenului este Fondul social european, care sprijină măsuri de îmbunătățire a calității ocupării forței de muncă, potrivit La Repubblica, citat de Rador.

Proiectul se ocupă de persoanele care, chiar dacă lucrează, riscă sărăcia sau se află sub pragul sărăciei (așa-numiţii „lucrători săraci”). În 2017, aproape 10% din populația activă a UE a fost considerată în pericol de sărăcie. În Europa, Luxemburg are a doua cea mai mare rată de sărăcie, egală cu 13,5% (date din 2018); Belgia 5,2%, Germania 9,1%, Italia 12,2%, Olanda 6,1%, Polonia 9,7%, iar în final Suedia 7 %. Pe lângă faptul că duce la excludere socială, la disparitate și inegalitate, sărăcia la locul de muncă pune în pericol o caracteristică esențială a cetățeniei UE, și anume perspectiva de a duce o viață demnă.

Distribuția sărăciei la locul de muncă diferă substanțial în Europa, atât datorită dinamicii diferite a sistemelor sociale, cât și a diferitelor politici puse în aplicare de fiecare stat membru. Diferențele regionale sunt atât de mari încât, pentru a fi considerați muncitori săraci în România, trebuie să câștigați mai puțin de 200 de euro, în timp ce în Luxemburg, mai puțin de 2000.

„Discrepanțele – continuă Ratti – există între țările cu diferențe enorme în ceea ce privește costul vieții, cum ar fi chiar România și Luxemburgul, dar și între țările vecine, unde nivelul de trai este mai similar. Riscul sărăciei la locul de muncă este mai mare de 13% în Luxemburg, în timp ce în Belgia este de doar 5%. Cauzele acestor diferenţe sunt multiple și adesea, acestea nu depind doar de nivelul salariilor minime, ci și de serviciile de asistență publică asociate cu anumite niveluri de venit și de aceleași caracteristici ale populației active, de exemplu, un număr tot mai mare de lucrători independenți, în special cei care își obțin veniturile în principal de la un singur client. Nu în ultimul rând, trebuie amintită compoziția familiei: cele mai expuse familii sunt cele formate din părinți singuri cu copii și cele în care doar unul dintre părinţi primește un venit constant pe parcursul anului”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel